Un altfel de Craciun

Sarbatorim Craciunul. In fiecare an pe 25 decembrie. Insa, desi pare la fel, de fiecare data este altfel.

Acelasi bradut, aceleasi globulete, aceeasi beteala, aceiasi cozonaci, insa totusi este altfel.

Poate unde noi suntem altfel? Suntem aceiasi, insa altfel de fiecare data.

Anul ce a trecut de la ultimul Craciun ne-a marcat, cu bune, cu rele, ne-a produs o schimbare in suflet. Uneori atat de mica, imperceptibila pentru noi insine, dar vizibila pentru cei apropiati. Alteori, o schimbare ca un cataclism ce a produs un alt om spiritual, desi fizic este acelasi. Sau, tragedii care schimba cu totul, si fizic si spiritual, un om.

Cert este ca nu mai suntem la fel. Craciunul ramane neschimbat, noi ne schimbam si privim altfel acest eveniment. Din alt unghi, cu alti ochi, emotiile sarbatorii se astern peste alte emotii proprii. 

Ochii sunt portile prin care intra imaginile exterioare, creierul le prelucreaza si ne daruieste emotii, dar tot ei, ochii, sunt cei care reflecta fluviul emotiilor interioare, uneori impreuna cu fluviul lacrimilor.

M-as bucura ca fiecare om sa pastreze de-a lungul anilor o emotie pe care a avut-o cand era mic, cand se infiora la gandul ca Mos Craciun va veni cu daruri frumoase.

Lasati copilul din voi sa simta inca acea emotie, bucurati-va de orice mic dar, valoarea lui sta in gest, nu in eticheta.

Eu ma voi imbraca frumos si voi astepta cuminte pe Mos Craciun langa bradul impodobit, ascultand colinde. Fetita care am fost se va bucura si imi va darui acel fior in suflet care imi va reaminti de anii copilariei.

Bucurati-va! Meritati un Craciun fericit!

El si ea

Ploua, iar ea statea in fata calculatorului gandindu-se la ce avea de facut in continuare. Sfarsitul de luna era intotdeauna un mic cosmar, insa ea avea capacitatea de a-l transforma intr-un vis destul de agreabil, desi in ritmul unui alergator de stafeta.

Cautand inspiratia in browser, ea primi cadou (de la ingeri?) un mesaj intr-o fereastra de chat. "Wow, cineva ma gaseste suficient de interesanta pentru a-mi dori compania chiar si online." Retineti, acesta a fost inceputul.

Continuarea s-a desenat cursiv, fara opintire, intr-un dans al cuvintelor in care el o conducea pe ea, o invartea, o tinea strans de talie, ii atingea delicat obrazul cu privirea lui albastra. Schimbul de cuvinte se facea natural, ea simtind o dulce plutire, iar el fiind fermecat. De cine? Desigur, de ea, dar si de el, caci reuseau sa construiasca impreuna un desen al fericirii online.

Au ascultat aceeasi muzica, s-au citit, s-au apropiat prin sunet si cuvinte, nascand o legatura invizibila, dar totusi palpabila, de un galben infinit.

Minutele zburau, orele se adunau in jurul legaturii galbene, ei simtind ca se cunosteau de cand lumea, ca au lucruri in comun, curioase coincidente, dar ce era mai important, ca isi faceau daruri reciproc, umplandu-si golurile emotionale.

Povestea ei si a lui continua si astazi, impreuna isi traiesc frumoasa fericire online, iar eu va voi spune clasica formula "si au trait fericiti pana la adanci batraneti", lucru adevarat, pentru ca legatura lor galbena este indestructibila.

Dansam?

„Iar aceia ce au fost văzuti dansând au fost considerați nebuni de aceia ce nu puteau auzi muzica.”Nietzsche

Avem curajul sa dansam pe propria muzica, pe muzica auzita cu inima? Sau, altfel, ne dam voie sa auzim muzica inimii? Si apoi, ne dam voie sa facem pasi de dans pe aceasta muzica?

Oare daca auzim muzica, inainte de a schita primul pas de dans, ne uitam rusinati stanga-dreapta sa vedem "oare cine ma vede?"? Si daca sunt curiosi in jur, oare mai indraznim sa ne bucuram de muzica, de dans, sa ne umplem sufletul de bine si bucurie? Cine ne priveste? Cat conteaza judecata lor? Ne este teama de etichete aplicate de acel cineva? Si, nu in ultimul rand, cat ne dorim sa dansam? Cat ne dorim sa traim starea de bucurie adusa de muzica si de dans? Ce inseamna aceasta stare de bucurie in intreaga economie a vietii cea de toate zilele?

Da? Indraznim? Bravo, felicitari, avem curajul sa ne asumam si muzica si dansul, si eventualele etichete.

Nu? Nu indraznim, ne retragem in cochilie cu parerea de rau a propriului refuz? Este cazul sa ne privim mai atent credintele si sa facem un pas spre ringul de dans.

Poate nu singuri, poate apeland la o persoana in care avem incredere ca ne va acorda intregul suport de care avem nevoie, va schita cativa pasi impreuna cu noi, pentru ca apoi sa dansam noi insine muzica pana la ultimele acorduri.

A iubi - iubire

Te intreb: Iubesti? Adevarat? Pasional? Sau lin, calm, asezat?

Si te mai intreb: de ce iubesti? Ce nevoie interioara iti dezbraca sufletul de armura cea de toate zilele?

Si vreau sa stiu: ce iubesti? Sau pe cine iubesti? O floare, un acord de pian, o pictura, pisica ce te atinge pe picior cu matasea blanitei sau o poezie? Sau iubesti un om, omul de langa tine sau poate omul de langa altul sau poate omul virtual? Imaginea lui?

Iubesti sau esti atras? Atras fizic sau emotional? Sau si una si alta?

De ce iubesti? Ce goluri umpli? Cumva te-ai uitat inspre tine, in interorul tau si ai vazut un mare nimic? Si atunci te napustesti sa umpli cat mai repede, golul doare, urla si rana sangereaza lacrimi. Umpli cu iluzii, cu amagiri, cu durere si, rar, cu iubire adevarata.
De cele mai multe ori, paradoxal, golul se adanceste prin umplerea cu iluzii.

Ai raspuns la aceste intrebari? Ti-ai analizat sufletul? Inima ta ce spune?

Esti gata sa primesti iubirea in sufletul tau? Esti gata sa accepti ca iubirea este deja acolo? Crezi ca ea este acolo? Crezi ca meriti sa o ai?

Eu cred ca da. Eu cred ca meriti iubirea. Eu cred ca iubirea o primim la nastere ca pe un cadou divin, de nepretuit. Si pentru ca o meriti, caut-o in coltul cel mai adanc al sufletului si scoate-o la suprafata. Voi stii ca ai facut asta. Voi citi pe chipul tau. Si voi simti vibratia ei atunci cand ne vom intalni.

Da, ne intalnim dincolo de distanta, de timp, de prejudecati si cuvinte. Ne intalnim in dimensiunea inimii, a iubirii divine, acolo unde sufletele se intalnesc, numai ele au acces, carapacea lor nu poate accede in acest univers divin.

Sufletul meu pluteste in acest univers purtat de vibratia muzicii lui Chopin.

Pentru ca eu inteleg iubirea ca fiind emotia starnita de el, de Chopin, in fiecare particica din mine. Fizica sau nu.

https://www.youtube.com/watch?v=liTSRH4fix4

Violul psihic online

Trăim vremuri în care tehnologia ne însoțește pașii pe drumul vieții. Majoritatea copiilor primesc de la adulți dispozitive care mai de care mai inteligente prin intermediul cărora intră în contact cu mediul online. Părinții sunt foarte preocupați și fac eforturi pentru ca odrasla să ”fie în rândul lumii”.

Să vedem în rândul cărei lumi introduce părintele bine intenționat, copilul neinovat?

Adulți fiind, tuturor ni s-a întâmplat măcar o dată să primim mesaje jignitoare, cuvinte triviale chiar de la ”prietenii” din mediul online. Mă întreb oare ce primesc copiii? Cât de abuzați pot fi prin intermediul tehnologiei pusă la dispoziție cu bune intenții chiar de către părinți?

Este la modă în aceste timpuri o perfidie, o ”golăneală” cibernetică. Oameni de bună credință sunt agresați online de diferite persoane care, având frustrări și poate chiar suferințe psihice, năvălesc cu cuvinte pe care nu ar avea curajul să le folosească dacă ar avea în față persoana în cauză.

Ce este surprinzător este că, deși sunt anunțați că nu au interese comune, agresorii nu se lasă păgubași, ei continuă hărțuirea într-un mod agresiv, depășind orice limită a bunului simț. Până la blocarea agresorului, victima primește cuvinte și imagini triviale, nedorite.

Cum se simt victimele după un astfel de episod de hărțuire? De la caz la caz, în funcție de personalitatea fiecăruia, de starea emoțională în care se găsește. Cert este că orice adult este afectat mai mult sau mai puțin. Dar oare cum se simt copiii după astfel de experiențe?

Ce este foarte trist este că în lume reală victima se poate adresa poliției, în mediul online însă ea nu are cui cere ajutor. Este violată psihic și agresorul rămâne nepedepsit făcându-și noi victime.

Asta este lumea în care ne introducem copiii pe care altfel îi apărăm cu orice preț?

Părinți iubitori, cumpărați biciclete, cărți, jocuri instructive din carton, lemn, plastic, nu jocuri pe calculator, nu abonamente la internet și tablete, smatphone-uri, etc. Asta nu inseamnă că vor fi în afara lumii, ci vor pune umărul la construirea uneia mai bune, mai umane.

Desigur, veți spune că totuși copiii au nevoie să acceseze informații pe internet, însă o pot face protejați de părinți prin intermediul diferitelor instrumente puse la dispoziție de producătorii de software. Informați-vă pentru a vă proteja copilul și, nu în ultimul rând, pe voi înșivă!

Cunoșteți-le prietenii din mediul online, supravegheați-le activitatea pe internet! Nu este păcat ca sufletul lor mic și inocent să cadă pradă agresorilor online? Nu este păcat să ajungem să vindecăm traume la care noi, cu inconștiență și nepăsare, îi expunem?

A comunica online

Dintotdeauna a comunica a insemnat a vorbi fata in fata cu un om.
Prin secolul XIX a fost inventat telefonul. Lumea a descoperit ca poate comunica cu celalalt la distanta, fara a-l vedea. Deja o parte din comunicare a disparut. Cea non-verbala, comunicarea realizata prin limbajul corpului.
Acest lucru s-a perpetuat intr-un mod mai frustrant prin comunicare online, cu ajutorul calculatorului, prin scris. Lipseste vocea si, in acest fel, din pacate se mai pierde din calitatea comunicarii.
Desigur, exista si comunicarea online cu ajutorul programelor care permit legatura audio si video, gen skype.

Insa eu doresc sa impartasesc din experienta mea de comunicare online prin mesaje scrise.
In primul rand, retina imi e ranita de greseli flagrante de ortografie. Limba romana este maltratata, insa am facut si fac eforturi de a tolera aceste greseli, axandu-ma pe continutul mesajului.

Apoi urmeaza ce este mai interesant. Omul fiind singur si discutand cu o persoana aflata la distanta, neputandu-i vedea fata, corpul, se simte in siguranta si capata un curaj pe care in mod obisnuit, intr-o comunicare fata in fata, nu l-ar avea. 

Aici exista doua situatii: una fericita, cealalta nefericita.
Voi incepe cu cea nefericita pentru a termina intr-o nota optimista cu situatia fericita.

Situatia nefericita este cand bietul messenger vede multe cuvinte: unele cuviincioase, dar si multe, foarte multe total necuviincioase. Mai mult, omul simte nevoia de a fi exhibitionist si se expune aparatului de fotografiat, smartphone-ului in tinute si pozitii care mai de care - unele decente, dar si multe indecente. Astfel, comunicarea capata un caracter agresiv, de violare psihica a interlocutorului.
Intrebarea, pe buna dreptate, este: cum ar reactiona o astfel de persoana cand s-ar intalni cu interlocutorul sau fata in fata?
Raspunsul corect din punctul meu de vedere este: depinde. Depinde de multe: de starea de sanatate mentala a respectivului agresor, de increderea sa in sine, de caracter, etc.

Situatia fericita este urmatoarea: un om timid, lipsit de incredere de sine, care in mod obisnuit nu ar aborda o persoana pe care o considera superioara lui, intra in conversatie cu o astfel de persoana.
Singur in fata calculatorului sau pe smartphone indrazneste a tasta un mesaj, iar cand celalalt raspunde si il trateaza corect, ca pe egalul sau, fara urma de superioritate, timidul este castigatorul unei cresteri a increderii de sine, isi dovedeste ca "poate" si el si ca merita ca "cineva" sa ii acorde atentie. Mai mult, uneori, daca cere, primeste si o informatie care ii era necesara.

A comunica online a devenit aproape obligatoriu in zilele noastre. Tehnologia face posibila aceasta comunicare cu avantajele si dezavantajele sale.
Este la indemana noastra sa o folosim respectandu-l pe partenerul de discutie, fara a fi intruziv, fara a-l teroriza cu mesaje, indiferent de care.

Daca partenerul de dialog nu iti raspunde, nu fii suparat: poate nici nu a vazut mesajul, poate nu are conexiune la internet sau, accepta si aceasta posibilitate, are altele de facut mai urgente.

Comunicarea online ajuta persoanele singure sa isi creeze o comunitate de "prieteni" aflati la distanta. Asta este un lucru bun, ce nu este bun este sa-ti conditionezi viata de acest mod de comunicare. Si sa nu crezi tot ce se scrie online. De la online la real este o distanta pe care multi nu o pot depasi. Pentru ca din curajosii de pe online raman oamenii cu credintele lor limitative care ii impiedica a fi acei curajosi. Este bine ca fiecare s aia ce ii trebuie din aceasta comunicare online, sa primeasca feedback-ul de care are nevoie, sa simta apartenenta la grupul sau de prieteni, sa se simta valorizat.

In rest numai de bine si va astept sa comunicam online!

Suferinta - un rau necesar

Suferinta face parte din viata. Nu o dorim, nu o cerem, dar apare. Desi nu ii intelegem rostul, drumul nostru nu o poate ocoli. 
Primele intrebari care ne vin in minte sunt "De ce eu? De ce mie mi se intampla acest lucru?" Sunt intrebari firesti, toti ni le punem, nimeni nu este de acuzat sau de luat in ras.

Insa aceste intrebari sunt consumatoare de energie. De multe ori raspunsul nu poate fi gasit in acele clipe, ci mai tarziu vom avea intelegerea suferintei. Si atunci, de cele mai multe ori, vom fi invingatori, cu zambetul pe buze, multumiti de noua viata. Pare incredibil? Poate, insa este adevarat.

Fiind in suferinta, adeseori plangem. Este natural, este bine, pentru ca astfel ne eliberam de emotiile care ne apasa, ne umplu sufletul, facandu-l greu. Insa, ca orice lucru in viata, plansul este bun cu masura. Facand un obicei din a plange vom consuma energie pentru un lucru care nu ne va ajuta la construirea unui nou drum, unui nou eu.

Acest nou drum este presarat cu bucurie si impliniri. Depinde doar de noi sa ne dam voie sa le vedem, sa ne asezam la o alta fereastra prin care sa privim noul drum si vom fi uimiti de ceea ce vom vedea. 

Barierele pe care ni le asezam in cale in mod inconstient nu ne lasa sa vedem aceste minuni. Prin bariere inteleg atitudini de genul: "ce va spune lumea", "ce vor spune copiii". "el nu este ca fostul", "ea este minunata, dar fosta mea sotie era mai grozava", etc. Poate ca iesind din aceste tipare limitative vom vedea soarele, drumul cu bucurii si impliniri.

Cu rabdare, cu incredere vom depasi, vom invinge si vom iesi renascuti: un nou om, mai bogat sufleteste, mai bun, care a invatat iubirea de sine, care intelege pe cel de langa el altfel, cu mai multa iubire, care daruieste fara a astepta sa primeasca.

Si inca ceva: nu exista nimic pe lumea asta care sa merite suferinta eterna. Eu asa cred.

Aceste randuri sunt parte din sufletul meu, nu sunt inspirate din niciun material, ci vin din propria experienta de viata. Daca va pot ajuta, este cel mai mare dar pe care il pot primi de la viata.

Vocația ta

"Ce este vocația ? După etimologie, ea este îndreptarea omului spre o voce care-l cheamă. Vocația aduce întregirea muncii individului într-o operă de valoare socială. Munca produsă prin vocație este deasupra intereselor egoiste. Vocația duce totdeauna la înfăptuirea unui bine social." Ctin Radulescu-Motru

De-a lungul vieții fiecăruia există momente în care suntem puși în fața unei alegeri referitoare la viitorul nostru profesional.
De nenumărate ori auzim tineri adolescenți care se întreabă nedumeriți: ”La ce liceu este mai bine să merg? Ce să aleg? Oare un profil uman? Poate un profil real? Ce pot face după liceu?”
Alegerea se face până la urmă după sfatul părinților sau al profesorilor care îndrumă elevul în funcție de propriile criterii, de multe ori de propriile lor vise neîmplinite, de trendul pieței muncii, după exemplul cunoștințelor. Însă alegerea ar trebui să aparțină elevului în cunoștință de cauză.
El ar trebui să își cunoască interesele, să aibă informații despre meserii - un minim din fișa postului, să știe trendul pieței muncii.
Oricât de abil ar fi elevul în utilizarea internetului, este dificil acest demers  de unul singur, el trebuie asistat de o persoană care să-l ajute la autocunoașere, să-l ajute să strângă informații.
Decizia trebuie discutată cu părinții, iar aplicarea la liceu va fi consiliată de profesorii care cunosc procedura, dar si liceele.

După nici patru ani, procesul se reia, de data aceasta demersul va fi și mai anevoios deoarece formarea ulterioară studiilor medii va hotărî viitorul profesional al adolescentului.
Si de data aceasta ar trebui să știe ce înseamnă o profesie vizată de el, să aibă acces la informații privind fișa postului, să vadă ce companii angajează pe respectivul post, care este nivelul de salarizare, ce perspective poate avea în profesia vizată.

De asemenea, există multe persoane care deși au ajuns la vârsta mijlocie având o carieră mai mult sau mai puțin împlinită, trăiesc un sentiment de inutilitate sau de frustrare. Deși mulți sunt de părere că este prea târziu pentru a găsi adevaratul drum în carieră, o mare parte pășesc curajos spre o reorientare profesională.
Succesul este asigurat de deschiderea lor de a apela la o persoană calificată ce le poate fi alături în acest demers.
Nu este greu, dar nici simplu, contează determinarea, motivația și optimismul pe care le are fiecare.

În fiecare situație descrisă mai sus, un element important este acela de a-ți descoperi vocația. Este o condiție de bază pentru reușita în carieră. Acest lucru se realizeaza in cursul unui proces de consiliere vocationala.
Consilierul vocațional te ajută în orientarea profesională prin autocunoaștere și dezvoltare personală, furnizându-ți documentele necesare aplicării pentru slujba dorită. 

Tu îți cunoști vocația?

Dacă răspunsul tău este ”nu” și te afli într-una din situațiile de mai sus, te pot însoți pe drumul construirii unei cariere potrivite ție.

Psiholog Mihaela Gliga Preda 
Consilier dezvoltare personală
Consilier vocațional
mihaela.preda@outlook.com
0724.34.77.86

Ascultare

Invatam sa comunicam. De mici. Parintii sunt foarte incantati cand copilasul gangureste cu gura stirba, apoi scoate mici cuvinte, "mama", "tata", "papa", iar apoi le leaga in scurte propozitii. Comunicam constient, vorbind, dar si inconstient, cu ajutorul trupului. Mai mult inconstient, cam 80-90% din comunicare se realizeaza prin limbajul trupului. Chiar si asa, cuvintele detin o imensa putere, putand sa darame sau sa inalte suflete.

In schimb, sa tacem si sa ascultam nu ne invata nimeni. Un intelept spunea ca omului ii trebuie 2 ani ca sa invete sa vorbeasca si o viata intreaga invata sa taca.

Tacerea este premisa ascultarii celuilalt. Este respectul pe care il arati 
partenerului de conversatie pentru a-si putea expune propriile opinii. 

Tacerea este semn de intelepciune. Lao Tzu spunea ca "Tacerea este sursa unei mari puteri." A sti sa taci, cand si cat s-o faci este o arta pe care unii oameni o invata cu ajutorul educatiei, al intuitiei, altii nu o invata nici in ruptul capului. Lor le clocotesc cuvintele si de multe ori ele se revarsa in fluvii grele, involburate, crescand temperatura atmosferei.

Ascultarea este tacerea insotita de atentie. Atentia centrata catre celalalt, cel de langa tine, din fata ta. A asculta si a raspunde dupa o prealabila chibzuinta arata interes si implicare, atentie si empatie, pretuire si poate chiar iubire.

Insa cele mai frumoase momente sunt acelea in care cei doi parteneri de conversatie isi asculta unul altuia tacerea. Clipele vin si trec, tacerea creste ca o mantie care ii acopera pe cei doi, iar ei se cuibaresc sub ea, atenti la tacerea celuilalt, atenti la fiecare secunda de tacere pretioasa. Se spune ca se inteleg din priviri. Se inteleg comunicand in tacere prin limbajul trupului. Se inteleg simtind gandurile unul celuilalt. 

Tacerea este necesara in orice relatie: de familie - sot - sotie, copil - parinte, de serviciu - in relatia sef-subaltern, dar si coleg - coleg, la scoala - in relatia profesor - elev, dar si intre colegi, etc.

Se spune ca "daca taceai filozof ramaneai". Daca analizam momentele de dinaintea izbucnirii unui conflict, verbal sau fizic, vom vedea ca vorbele sunt declansatorul acelui conflict. De aceea "tacerea e de aur".

Multi vor spune: "usor de zis, greu de facut". Si da, si nu. Greu pentru ca este necesar sa depasim obisnuinta de a contracara verbal dobandita in ani de zile. Usor pentru ca autoeducarea poate fi facilitata de motivatie si de pastrarea unui beculet de alarma aprins care sa iti atraga atentia ca situatia devine conflictuala.

Sigur, nu invatam acesta intelepciune dintr-odata, vechiul obicei fiind intarit ani de-a randul. 

Insa se poate parcurge acest drum alaturi de un specialist care sa va ajute la dobandirea "tacerii".

Picaturi

Curg an dupa an... Picaturi in oceanul vietii...

Se aduna pe nesimtite facandu-si prezenta doar la momentul aniversar. Atunci "La multi ani"-ul primit te face sa te gandesti ca inca o picatura se prelinge langa celelalte, marind oceanul.

Tu plutesti catre farul pe care l-ai tintit demult in calea ta. Plutesti uneori alene, alteori manat de altii si de foarte multe ori, de tine insuti.

Presiunea pe care ti-o pui pe umeri face uneori ca barca sa se aplece si sa ia apa. Apa rece care te aduce la realitate. Care te face sa constientizezi ca te pedepsesti pentru ceva ce oricum nu sta doar in puterile tale. Farul tau de multe ori este si al altora, iar barca in care plutesti o imparti cu  cei din jurul tau. Asumandu-ti intrega responsabilitate te incarci cu responsabilitate si deci cu vina pentru tine, dar si pentru coechipieri.

Ce ar fi de facut pentru ca plutirea sa fie lina si ferma spre far?
Sa te iubesti, astfel incat sa nu te mai impovarezi. Sa fii constient de farul tau, de drumul tau, dar si de ceilalti, de vantul care uneori este potrivnic, de furtunile pe care le suporti cu taria dorintei de a ajunge la mal.

Sa fii increzator ca vaslind constant si atent la ploi si vant, vei ajunge. Ca tot ce iti doresti cu ardoare se va indeplini. Iar daca nu, atunci poate ca nici nu trebuie sa se indeplineasca, poate nu acum, poate mai ai de invatat, poate mai au ceilalti nevoie sa ramai cu ei in barca. Poate locul tau este in alta parte decat la far. Poate vei ajunge la el de abia dupa ce vei fi facut un ocol pentru ei. Pentru cei ce te insotesc in calatoria ta pe oceanul vietii, compus din picaturi prelinse la fiecare "La multi ani!"

Noapte de Sânziene

Este noaptea de Sânziene. Noapte magică. 

Credeți și vi se va întâmpla! 

Se va întâmpla să primiți în viață ceea ce doriți mai mult. 

Însă dați-vă voie să vă doriți, dați-vă voie să meritați, dați-vă voie să așteptați! 

Și nu oricum, ci din tot sufletul, cu toată credința de care sunteți în stare.

Este posibil, este magic, este fără sfârșit fluxul de energie pe care Universul vi-l trimite în această noapte.

Deschideți-vă sufletul și îl veți primi.

Cu magia în interior vor apărea scântei luminoase pe chip, în ochi și în colțul gurii marcând un zâmbet venit din suflet ca mesager al fericirii inimii.

Da, e posibil! Sânzienele există. Lasă-te prins în hora lor și plutește purtat de energia Universului, energia iubirii!

Astăzi... 30 aprilie 2015

Multumesc Clarei Toma pentru oportunitatea pe care a creat-o prin proiectul intitulat "Astăzi"

Din toată inima, fiului meu, Ștefan-Teodor

30 aprilie 2015

Este ora 5.45. Este una dintre acele nopți în care somnul s-a jucat cu mine și s-a ascuns prea devreme. Însă este foarte bine așa, am ocazia sa scriu.

Trăiesc emoții în premieră în viața mea, emoția mamei băiatului de 18 ani. Este ziua schimbării pentru el, devenirea oficiala a bărbatului major, iar pentru mine este trecerea de la starea de mamă de copil-minor la starea de mamă de copil-major. Mă bucur că schimbarea este și pentru mine, astfel putem fi împreună în acest proces. Are el nevoie de sprijinul meu pentru a-și accepta noul statut? Sau mai degrabă am eu nevoia să-I fiu aproape, să-i dăruiesc? Cred că răspunsul este la mijloc, amândoi avem nevoie unul de celălalt. Mai mult sau mai puțin.

Acum 18 ani mă pregăteam să-l aduc pe lume, era o operație programată, dar în sufletul meu aș fi vrut să-l mai țin acolo, să fim noi doi împreună. Mi-era atât de drag să-l simt cum se mișcă în căsuța lui, însă iubirea pentru acea ființă mică era încă și mai mare dacă îl aduceam pe lume, îi deschideam poarta vieții pe pamânt, îi dădeam ocazia să se bucure, să zâmbească, să alerge, să iubească… Da, să trăiască. Și atunci iubirea egoistă, de a-l păstra, de a-l avea în exclusivitate s-a transformat, fără să conștientizez acest lucru atunci, în iubire de mamă. Aceste lucruri se întâmplau atunci, însă acum înțeleg altfel lucrurile, le simt cu înțelepciunea anilor și a sufletului.

Dacă ar fi să dau o culoare acestei zile ar fi albastru deschis, bleu (și nu pentru că este culoarea menită băieților, ci pentru că este prima culoare care mi-a venit în minte, deci este cea adevărată, potrivită). Dacă ar fi să ascult această zi, aș auzi râsul copilului meu, ciripit de păsărele și o muzică ce mă face fericită: Chopin. Dacă ar fi să gust această zi, aș simți pe limbă ciocolată caldă. Atingerea soarelui pe piele ar completa gama de senzații pe care această zi binecuvântată mi le oferă.

Este ora 11.40. Exact acum 18 ani auzeam pentru prima dată vocea copilului meu. Un strigăt cu care intra în viață, anunțând un învingător. Mi-aduc aminte ce spunea doctorul în sala de nașteri despre copilul care venea pe lume: ”este darul de la Dumnezeu.” Și da, pe copilul meu îl cheamă Ștefan-Teodor. Ștefan vine de la grecescul ”Stephanos” și înseamnă ”coroana, cununa” cu care învingătorii erau răsplătiți. Teodor vine tot din limba greacă, unde ”Theodoros” înseamnă ”darul de la Dumnezeu.” Am aflat mai târziu aceste informații.

Atunci eram emoționată, plină de temeri că el este atât de mic și neputincios, depinzând de mine, iar eu nu știu cum e mai bine pentru el. Sunt emoții pe care probabil că orice mama le trăiește la primul copil.

Acum am o carieră împlinită, termin a doua facultate, sunt o cu totul altă femeie, cu o deplină încredere în sine, cu siguranța că fac pentru copilul meu tot ce este mai bine și, desigur, posibil. Îl tratez ca pe un om mare, însă îi picur și caldură și iubire copilului din el.

Între cele două momente au trecut anii, el s-a maturizat, a trecut prin schimbări, însă o dată cu el m-am schimbat și eu. Astfel și relația dintre noi a trecut prin transformări. Un moment major a fost când copilașul a devenit adolescent, altă fizionomie, alt trup, părea altă persoană. Atunci relația a devenit de la adult la adult în marea majoritate a timpului. A fost necesar să realizez ca acest adult din fața mea este încă un copil și are nevoie de tandrețe, chiar dacă este băiat.

Este ora 23.00. Ascult Sibelius și scriu. Este relaxarea pe care mi-o permit din când în când, reîncărcându-mă.

Recapitulez ziua aceasta minunată. M-a felicitat pentru ziua băiatului meu o prietenă care are și ea o fată de 22 de ani: ”e, au trecut anii, ei au crescut, noi am îmbătrânit.” Sunt de acord pe jumătate: da, au crescut. Însă noi chiar dacă fizic am îmbătrânit, psihic eu nu simt anii aceștia. Eu sunt tânără, am multe planuri pentru viitor, am o energie debordantă, eu chiar am de lucru. Nu pot admite bătrânețea în sufletul meu. El este tânăr și așa va rămâne. Îmi aduc aminte de o doamnă în vârstă (peste 70 de ani) pe care am întâlnit-o într-o dimineață în troleibuz. Ce mi-a atras atenția la ea? Zâmbetul care îi zugravea fața cu o notă de tinerețe și dinamism. M-am aplecat și i-am spus: ”Vă admir! Aș vrea să arăt și eu ca dvs când voi ajunge la vârsta pe care o aveți”. Nu a spus decât ”Mulțumesc!” zâmbind și o ușoară roșeață i-a cuprins obrajii.

Zâmbesc și mă simt bine cu mine în așteptarea doamnei în vârstă cu zâmbet tânăr ce voi fi. Da, acum mă simt împlinită și echilibrată! Mulțumesc, Doamne, pentru minunata viață cu care m-ai dăruit! Mulțumesc pentru toate darurile Tale! Mulțumesc pentru înțelepciunea pe care  mi-ai însamânțat-o prin durere și suferință, cizelată de iubire. Multă iubire. Pentru tot și pentru toate. Mulțumesc!

Simt recunoștință și iertare, iubire și pace interioară, împăcare și hotărîre. Peste toate stă zâmbetul pictat pe buzele mele de însăși îngerul ce mă păzește, presărând grija sa în jurul meu și în interiorul meu. Cu grație mă invelește cu aripile sale și mă lasă să respir tihnit clipele ce vin și trec. O viață și-apoi alta și alta…

La rascruce te asteapta el...

In marea ta calatorie, deodata, ajungi la o rascruce de drumuri.  Nu are indicatoare, este atat de simpla, dar atat de intortocheata. Aduce si pace si zbucium. Te indruma catre rai, insa cu o trecere prin iad. E si dulce si amara. Este si bine si rau. Alb si negru, cald si rece... Este Yin si Yang.

Pentru ca binomul sunteti voi doi, tu si el. Sau tu si ea.
Orice ai alege la rascruce te va trimite catre stari si bune si rele.
Nici asa nu mai se poate, dar nici altfel nu va fi tocmai bine.

Si parsiv, el, Compromisul, pandeste in mijlocul dilemei.
Perfid, ti se strecoara in convingeri. Se lateste si usor, usor iti domina orizontul. Deodata rascrucea se preschimba misterios in drum cu sens unic, purtand o placuta ruginita cu numele lui, "Compromis". Este vrajit acest drum, odata ce ai pasit pe el te ating stropi de dependenta. Oricat ai vrea sa te desprinzi si sa faci cale intoarsa, el iti prinde picioarele, le leaga unul de celalalt si pasii ti se topesc in mocirla compromisului. Pe masura ce inaintezi, sufletul se umple de miasma acestui drum pavat cu amarul relatiei. 

Pana cand poti merge in acest fel nepotrivit tie? Ce se intampla pe parcursul calatoriei pe acest drum? Cum se transforma sufletul tau plin de frumos si dorinta? Cum arata el la final? Poate mic si indurerat, coplesit sau poate imbibat de lacrimi stavilite de rusine si teama.

Dar daca la un moment dat iubirea ta de sine va invinge Compromisul? Daca il va atinge cu energia ei, nu cumva el se va topi? Si, descatusat, vei putea pasi in afara cercului in care te invarteai automat, fara putinta de scapare?

Privelistea din afara Compromisului este una luminoasa, sclipitoare, respiri si chiar iti dai voie sa tipi de fericire. O fericire care te inunda prin toti porii. Este ea, fericirea Invingatorului.

Apuci pe un nou drum, al Indraznelii de a trai asa cum iti dicteaza el, Sufletul - Ascultatorul Iubirii de sine. 
Si te simti implinit. Chiar meritai!

Iarta-te, dar intai iubeste-te!

Este Joia Mare, asteptam Pastele, este timpul iertarii. Iertarea celor din jur, insa intotdeauna uitam pe cineva. Pe noi insine. 
Uitam sau nici nu constientizam ca este necesar sa ne iertam pe noi insine?

La Rochefoucauld spunea ca "Fiecare iarta in masura in care iubeste."
Asadar, ne vom ierta in masura in care ne iubim. 
Iertarea incepe cu iubire. Pentru o persoana care acum afla ca este normal sa se iubeasca, astazi, acum, nu este suficient pentru iubirea de sine si apoi pentru iertare.

Poate cea mai buna cale pentru aceste zile este sa incepem sa ne iubim.
Iar iertarea va veni la momentul potrivit. Cand iubirea din noi, pentru noi, o va atrage ca un magnet. Iertarea se va instala treptat, insinuandu-se in normalul fiintei noastre.

Iertarea aduce dupa sine impacarea cu tine insuti, acceptarea ta cu bune si cu rele, acceptarea faptelor tale trecute ca fiind cea mai buna alegere pe care ai putut sa o faci in acel moment, in acele conditii, in acea etapa de dezvoltare a ta, in contextul de atunci.

Eu va doresc ca in Joia Mare sa incepeti sa va ganditi la propria fiinta, sa o descoperiti cu ochii sufletului, indepartand barierele cu care ati inconjurat-o, sa o mangaiati si sa incepeti sa o iubiti.

Dati-va voie sa va iubiti si iertarea va veni ca un cadou adus de iubire!
Va veti naste astfel a doua oara, veti incepe o noua viata in liniste interioara. Merita!

Candva...

Candva voi zbura. Cu aripi de matase de culoarea cerului. Voi fi parte din intinderea nesfarsita, iar energia mea va desena suvite subtiri, imperceptibil de subtiri, diafane. Rosii, portocalii, galbene, verzi, albastre, indigo, violet ... un intreg curcubeu.

Curcubeul este al soarelui, dar si al sufletelor senine, aurii, calde. Al sufletelor care dainuiesc peste ani doar pentru a darui, pentru a se darui. Suflete curcubeu.

Uneori, pe cer se itesc nazdravane, cate doua curcubee. Sunt curcubeele pereche. Da, da, ale sufletelor pereche, ce inca nu se pot desparti. Se tin aproape, nu se pierd din privire, se iau la intrecere peste albastrul cerului, printre norii ce tocmai au picurat stropi de ploaie. Ele inveselesc chipul oamenilor ce se opresc din agitatia vietii sa vada minunea colorata. Copiii cu ochi mari de uimire arata cu degetul pictura pretioasa, plini de emotia neobisnuitului eveniment. 

Da, candva curcubeul meu va aduce veselie si uimire pe chipul oamenilor grabiti.

Insa curcubeul este in fiecare fiinta. Trebuie doar scos din coltisorul sau si mangaiat cu vorbe calde. Se va bucura de atentie si va capata curaj, crescand si erupand plin de elan si voiosie.
Candva, in urma cu ceva timp, l-am simtit. Curcubeul meu s-a trezit si mi-a umplut pieptul, daruindu-mi senzatia de preaplin. Atunci am stiut ca este real, de abia atunci am crezut ca el intr-adevar exista si nu este doar o dara colorata, volatila, o pacaleala a soarelui si ploii.

Candva voi desena curcubee, plutind...  Pana atunci, vom descoperi impreuna curcubeul din voi. Daca vreti, desigur. Promit sa va fac cadou propriul curcubeu. Si nu candva, ci acum.

Ipostaze

Da, femeia este viata. Dar nu vreau sa dau definitii. 
Mai degraba as inchide ochii, as asculta tacerea si m-as lasa purtata in interiorul meu, pentru a descoperi ce inseamna femeia.
As aluneca spre imaginile mele asezate una peste alta in interior inca de cand m-am nascut. Ca intr-un album cu poze facute intr-o viata.
As da pagina dupa pagina si as privi fiecare ipostaza a fetitei care am fost si a femeii care sunt.
Ce as vedea?
Aceeasi fiinta care pe masura trecerii timpului schimba roluri, ipostaze. Functie de mediu: de familie, de scoala, de prieteni, de iubiti, de copil... O fiinta materiala care oglindeste o multitudine de fiinte spirituale... Ca si cum, intorcand paginile albumului cu fotografii, s-ar derula o poveste in fiecare dintre ele. Un episod dintr-un lung serial, serialul vietii, in care eroina principala sunt eu.
Privesc fiecare episod uimita de cea care am fost, de evolutia pe care serialul o prezinta. Ma opresc, caut in amintiri si retraiesc ceea ce vizualizez. Simt din nou emotiile acelor clipe, dau pagini, rad, plang, inteleg ca ipostazele vietii sunt magnifice, divine. Inteleg ca nimic nu a fost in van, ca toate au rostul lor, ca o fiinta materiala devine o fiinta spirituala unica in relatia cu o alta fiinta spirituala. Ca aceeasi fiinta materiala are reactii diferite in aceeasi situatie cu fiinte spirituale diferite.
Ca nu inceteaza sa se cunoasca de-a lungul timpului si cu uimire descopera alte si alte fatete. 
Si intelege ca fiinta spirituala este o suma de nenumarate ipostaze. Care se nasc de-a lungul vietii si completeaza fiinta lasata de Dumnezeu si numita femeie.

Da. Suntem femei si avem roluri. Dar nu doar sotie si mama, asa cum se obisnuieste sa se spuna. Ci o multitudine de roluri fiecare cu o alta multitudine de ipostaze. O mama cu doi copii va avea cu fiecare dintre acestia o alta ipostaza, se va afla intr-un alt fel in relatie cu fiecare dintre ei, va experimenta, va trai rolul de mama in moduri diferite. Desigur, nu fundamental, dar exista mai mici sau mai mari diferente. Alt exemplu: o femeie va fi cu fiecare barbat din viata ei in alt fel, va avea alt comportament, va raspunde cu alte emotii in situatii identice. Ipostazele diferite se datoreaza faptului ca oglindim comportamentul celui cu care suntem in relatie.

Va invit sa experimentati si voi acest exercitiu. Redescoperiti-va ipostazele. Costa doar dorinta si vointa. Clipe de tacere si ochi inchisi. In rest... Privirea catre interior va dezvalui comori demult uitate, ascunse uneori cu buna stiinta, dar atat de importante pentru a aseza piesele de puzzle la locul lor. Priviti-va cu atentie, nu va grabiti, derulati imaginile incet, scopul este de a va analiza in fiecare ipostaza. Atunci cand vom reveni la clipa prezenta, tabloul va reflecta persoana complexa, de multe ori complicata, dar minunata care suntem.

Astfel, contribuim la cunoasterea de sine. Vom stii cine suntem sub toate aspectele. Si ne vom stima mai mult.

Foarte important in demersul cunoasterii de sine este sa nu ne acoperim cu regrete, sa nu ne invinuim pentru absolut nimic. Ideea de baza este ca fiecare procedam cum credem ca este mai bine la momentul respectiv. Si alta regula este sa nu ne propunem lucruri de care nu suntem singurii responsabili. Si nu in cele din urma, sa ne iubim asa cum suntem, Dumnezeu ne-a inzestrat pe fiecare cu calitati. Totul este sa le descoperim.

Si sa iubim fiecare ipostaza. Fiecare este unica si divina.

Ganduri de Martisor

Inceput de primavara. Martisor. Ghiocei. Flori de inceput de viata noua, vestitorii unui nou ciclu de minunata si frumoasa viata. Sperante, bucurie, puritate, caldura. Viata.

Zambet, daruri, sarutul dulce al soarelui pe chip, vantul ravasind parul.

Obraz cu o umbra de rosu, snur alb-rosu in piept, la mana, atarnat, fluturand jucaus.

Femei cochete, purtand parfum si zambet, esarfe colorate si urari soptite.

Gand verde, nou, proaspat, mirosind a pamant reavan si a zambile plapande, roz, albe, mov.

Barbati daruind flori, incantand suflete delicate de femeie.

Baietei construind gingase martisoare, purtatoarele emotiei sufletului lor de mici barbati, galanti, gentili. Apoi in fata mamei, a bunicii, a matusii, daruind particele din inima lor.

Fetite zambitoare primind mici marturii ale primaverii, oferind cu buze rosii si calde un mic sarut pe obrazul lui. Al tatalui, bunicului, fratelui, colegului, prietenului.

Crampeie de inceput de martie, de primavara, de viata noua, verde, parfumata.

Acesta este darul meu de martisor  pentru toate femeile din jurul meu, mama mea, mama lui, nasa noastra, cumnata, prietene, colege, cunostinte.

Cu drag, din inima! O primavara minunata ca si voi, dragele mele!

Cum arata "binele"?

Toata viata ne dorim si primim urari de "bine".
Sunt momente cand le luam ca atare, dar sunt si momente de meditatie cand ne intrebam: "Cum este bine pentru mine?"

"Binele" este acea stare de impacare cu sine si cu tot ce ne inconjoara.
"Bine" este atunci cand simtim ca totul este la locul lui, ca nu ne lipseste nimic, ca nu ne prisoseste nimic.
"Bine" este atunci cand stam cu o ceasca de ceai in mana si zambim privind o pisica ce trece printre florile din fata casei.
"Bine" este atunci cand desi avem o multime de treburi de rezolvat, le bifam una cate una cu multumirea ca "am reusit".
"Bine" este atunci cand copilul se intoarce vesel de la scoala si ne ia in brate, punandu-si buzele calde pe obrazul nostru.

"Bine" este acea stare care ne aduce emotii pozitive, incarcandu-ne sufletul cu energie, pregatindu-ne pentru a darui sau pentru a construi.

Asa definesc eu starea de "bine". Insa pentru fiecare are si alte semnificatii, in functie de propria perceptie, de convingerile si valorile din momentul respectiv.

Mai mult decat atat, "binele" este relativ. Depinde de perioada prin care trecem, depinde in principal de nevoile pe care le avem in acel moment.

Poate astazi "bine" inseamna sa nu sufar, dar poate maine voi cataloga suferinta trecuta ca fiind un "bine", caci ea a adus dupa sine transformari, revelatii pe care nu le-as fi avut fara acea suferinta.

Voi cum intelegeti ca e "bine"?