Linistea interioara

Traim inconjurati de zgomot. De la nastere si pana la moarte suntem asaltati de diverse sunete mai armonioase sau mai putin. Mai dorite sau mai putin dorite. Chemate sau nechemate.

Acesta este exteriorul.

Interiorul insa... El trece prin faze de liniste, de murmure, de muzici mai line sau mai vijelioase. In functie de starea de spirit. De emotiile traite mai calm sau mai impatimit, mai vesel sau mai trist.

Sunt momente in viata cand cautam, alergam dupa un ideal, dupa o persoana, dupa un scop greu de atins sau poate prea ambitios, nerealist. Si linistea interioara dispare ca prin vis, se naruieste clipa de clipa, in incercarea de a o retine ea se strecoara gratioasa si, puf, dispare.  Ii ia locul un zgomot ce creste, creste, atingand intr-un final apoteotic limita suportabilitatii. Corpul se razvrateste incercand sa traga un semnal de alarma. Ameteli, tensiune nepotrivita, slabiciune... Insa zgomotul interior si alergatura dupa idealul de neatins ne fac sa nu luam in seama semnalele corpului. Iar cand el isi atinge limita, cedeaza.

Pare o situatie fara iesire, cu un final predefinit, fara putinta de a fi schimbat.

Salvarea vine de la ea, iubirea. Cand intalnesti iubirea pura, iubirea mai presus de prejudecati, orgolii si frustrare, ea aduce dupa sine linistea interioara.

Iubirea asterne peste suflet un imens covor tesut din florile linistii. Nu stiati? Da, linistea infloreste in mii de petale colorate, parfumate ce plutesc prin suflet, stropindu-l cu energia iubirii si producand o muzica in surdina, o muzica pe frecventa inimii. Iar ea, inima se linisteste, isi regaseste ritmul pasnic pompand sange cu bucurie calma. Astfel, trupul este cuprins de pace, se linisteste si intra in ritm calm de implinire.

Este starea in care trupul este capabil de realizari inimaginabile care il uimesc pana si pe el. Este starea dorita si atat de rara. Este starea divina.

Da, ea, iubirea este cauza linistii interioare! Ea este de vina pentru pacea trupului si spiritului. 

Frumusetea dinauntru

Suntem frumosi sau nu. Pe dinafara. Poate Dumnezeu ne-a harazit cu trasaturi de inger sau poate ca nu, poate avem un trup sculptat dupa modelul lui Venus din Milo sau poate ca nu, poate ca aparenta exterioara este fascinanta sau poate ca nu.

Suntem sclavii unor tipare de frumusete, ale unor modele impuse de societate. De aceea de foarte multe ori nu putem vedea un alt fel de frumusete, cea interioara.

Calatorind prin viata am inteles ca frumusetea data de Dumnezeu este cea a sufletului, izvorata din trairi, emotii, sentimente.

Si am aflat ca frumusetea interioara poate fi descoperita cu ajutorul iubirii. Ea iese la suprafata, impodobeste chipul si trupul cu culori si sclipiri specifice. Se vede, cine a trait asa ceva, vede. Cine nu, este pagubit de imagini incantatoare.  Dar si de emotia iubirii...

Iubirea creaza un paradox: un om poate fi urat, dar si frumos, in momente diferite, adevarat. In functie de persoana care ii este alaturi.

Cand il insoteste un om care ii este indiferent sau care chiar are sentimente negative pentru el, omul pare asa cum il vedem dupa criteriile societatii: poate frumos, poate urat. Insa acelasi om insotit de o persoana care il iubeste, care il adora si pentru care omul are aceleasi sentimente, acest om infloreste, se lumineaza, ochii ii sclipesc fericiti, gura este permanent intr-un zambet cald, bland. Chipul ii este cea mai frumoasa pictura din lume, dar si trupul simte aceasta frumusete si o arata prin miscari linistite, placute. Vocea se imblanzeste, este o melodie armonioasa. Privirea este luminoasa, fermecata si pierduta in iubire.

De cate ori ati avut in fata ochilor doi oameni care conform criteriilor de frumusete erau urati? Si care se pierdeau unul in ochii celuilalt plini de adoratie? Aflati ca acei oameni erau frumosi unul pentru celalalt. Cei mai frumosi oameni din lume. Pentru ca iubirea lor scotea la suprafata aceasta frumusete.

Da, iubirea dezgroapa frumusetea care sta in interiorul fiecaruia. O avem nativ, insa sentimentele autentice zugravite pe chipul si trupul unui copil sunt ascunse cu grija gratie educatiei si normelor sociale.

Insa Dumnezeu are grija, ne iubeste mult pe toti si trimite iubirea pentru a dezgropa comoara, desenand portrete sclipitoare, colorate in culorite iubirii.

Limbajul iubirii

Exista o anume iubire pe care daca o incerci te lasa fara cuvinte.
Exista o iubire pe care daca o traiesti, nu o poti exprima in cuvinte pentru ca ele pur si simplu nu iti ajung.
Si atunci trebuie sa inventezi cuvinte.
Si tot atunci poti comunica telepatic cu celalalt: rostiti impreuna in acelasi timp aceleasi cuvinte.
Si mai exista un limbaj al iubirii: cel in care nu ai nevoie de cuvinte, le dai la o parte pentru a face loc exprimarii mute, prin imbratisari, mangaieri, priviri, sarutari, atingeri pur si simplu...
Un alt limbaj al iubirii este cel al timpului petrecut impreuna, cand nimic pe lume nu este mai important decat sa petreci clipe pretioase cu cel iubit. Lasi la o parte pasiuni, placeri si te dedici persoanei iubite, in acele momente nu este nimic mai important in inima ta decat ea: o iubesti mai mult decat pe tine, ea este placerea ta maxima.
Daca persoana iubita simte aceasta nevoie, poti exprima iubirea prin cadouri care pot fi mici surprize chiar si virtuale, mici mesaje, zambareti sau mailuri. Un cadou reprezinta un semn de atentie si pretuire, nu se masoara prin valoare financiara, asa cum suntem obisnuiti, ci prin valoare sentimentala.
Cand ramai fara cuvinte din prea multa iubire, incearca sa faci un serviciu persoanei iubite. Ea va simti iubirea ta.
Sau adreseaza-i incurajari in clipele ei de deznadejde, sustine-o cand are nevoie de cineva!
Toate acestea sunt cunoscute din literatura de specialitate, eu nu am descoperit nimic nou, insa va sfatuiesc sa experimentati unul din limbajele iubirii.
Si va doresc sa fiti nevoiti sa o faceti, fiind lipsiti de cuvinte care sa descrie exact iubirea voastra pentru celalalt. Este o experienta unica tocmai prin senzatia de lipsa de... cuvinte!

Fericirea ca forma de energie

Fericirea este atunci cand clipa prezenta dispare, cand timpul se condenseaza si existi doar tu si inima ta plina, pulsand cu putere, alertata de energia care cuprinde toata fiinta, invaluind-o intr-o aura multicolora.
Aceasta energie poate sa capete dimensiuni uriase atunci cand se contopeste cu energia fericirii celui de langa tine. Inimile pulseaza la unison fiind inconjurate de energia comuna si propulsate spre inaltimi ametitoare. Este energia ce da aripi, creatoare, unica si nemuritoare.
Fericirea vine, hraneste inima si prin ea intreaga fiinta, ii da vibratie si apoi, usor-usor se departeaza lasand in urma amintirea...
Fericirea da dependenta, este un dulce drog ce cuprinde intregul: trup, suflet. Trupul o traieste, se bucura de ea, si apoi o pastreaza undeva ascunsa. Cand tanjeste dupa ea, este sarcina emotiilor sa o recheme din cuibul ei, sa o trezeasca la viata si sa o daruiasca intregului.
Poate ca fericirea capata pret mai mare daca este mai rara. Sau poate ca ar fi de preferat in doze mici si dese. Cert este ca nu exista o reteta unica. Fiecare este artizanul propriei fericiri, in acord cu intreaga sa fiinta.
Ce este fericirea? Este momentul in care ei, artizanii lui, simt la unison, percep realitatea in acelasi fel, respira aceeasi aroma magica, inconfundabila, este momentul contopirii energiilor...
(scris pe muzica lui Ottorino Respighi - Pini di Roma)
https://www.youtube.com/watch?v=rjWsW5QBYlc