Plutirea

Toti stim despre sufletele pereche. Nu am nimic nou de spus. Doar redesenez imaginea lor. Asa cum se simte...

Sufletul este o forma de energie. El are receptori proprii pentru a se conecta la alta forma de energie compatibila cu el. Cand doua astfel de forme de energie se intalnesc, ele fuzioneaza formand o uniune.
Ea, uniunea de suflete, este propulsata de o energie imensa ce produce fenomene unice, de neimaginat pana la momentul intalnirii si contopirii, fenomene ce te poarta in inalturi la intalnirea cu ingerii, cu stelele, cu luna... Plutirea este imposibil de nedetectat, este vizibila pentru cei din exterior, iar cei doi purtatori de suflete pereche simt ca plutesc.

Cand un suflet se impreuneaza cu perechea sa, ingerii canta si danseaza pe muzica iubirii, se bucura celebrand intalnirea divina, cerul revarsa sclipiri infasurand in raze aurii sufletele unite si ambrozia le scalda in iz de fericire.

Lucrurile acestea minunate cei doi oameni le simt pe interiorul lor, in inima preaplina, in zambetul de pe buze, in sclipirea din ochi, in energia care le poarta pasii pe drumul comun al fericirii.

Aceasta este o picatura de fericire din oceanul fericirii de o viata. Pare putin, dar este sublim! Si, mai ales, atat de rar!

Iubirea ca o certitudine

“Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc.” – Liviu Rebreanu

Am fost intrebata la un moment dat: "de ce iubesti pe x?" Recunosc, n-am avut raspuns. Insa am avut o tema, careia i-am cautat un raspuns.  Si a fost mai simplu decat m-am asteptat: iubim fara niciun motiv. Nici pentru parul blond, nici pentru vorba dulce, nici pentru placerea comuna de a face jogging, sa spunem. Acestea reprezinta elemente care ne apropie de persoana, pe care le bifam pe lista de preferinte din etalonul nostru, insa iubirea este pe un alt palier. Poate sa-mi placa de o persoana cu ochi albastri, asta nu inseamna ca o voi si iubi, nu? Inseamna ca imi place de ea, indeplineste un criteriu din sablonul meu de frumusete. Si atat.

Cautand motive pentru a justifica o iubire inseamna sa o intinezi, sa o cobori la un nivel material, sa o degradezi.  Ori locul ei este pe un soclu, ideal ar fi sa se numeasca "iubire neconditionata", adica sa nu astepti iubire de la celalalt. Sa iubesti la fel si omul si pasarea si cerul si pamantul, fara sa astepti iubirea lor.

Iubirea se aseaza peste noi, peste asteptarile implinite, peste dorinta  de iubire. Pluteste si, usor, invaluie sufletul, isi odihneste zborul indelungat miscand usor genele, producand acele vibratii inconfundabile, vibratii asemenatoare cu ale aripilor de fluturasi. Chimia clipei ramane intiparita in memoria corpului pentru totdeauna. Peste ani, daca stii sa trezesti amintirea acestei chimii, ea revine si corpul o va resimti.

Si sigur ca maestrul Rebreanu avea dreptate: nu iubim la schimb. Posibil sa nu primim acelasi sentiment de la celalalt, insa aceasta singularitate nu micsoreaza valoarea chimiei. Sigur ca apare neimplinirea, celalalt neraspunzand in modul asteptat firesc, dar asta este alta tema.

A iubi asa, fara motiv, este ce doresc intregii lumi! Cu siguranta ar fi o lume infinit mai buna, invaluita in aripa lina a iubirii ca o certitudine.

Picaturi de fericire

Da, hotarat lucru, fericirea este o mare cu zeci, sute, mii, milioane si, de ce nu, miliarde de picaturi multicolore de mici fericiri. De mici momente traite cu zambetul pe buze si in suflet, cu inima vibrand pe frecventa Pamantului, a celui de langa tine, a muzicii, a vietii.

Nu, hotarat lucru, fericirea nu este o stare permanenta, nu dureaza o vesnicie. Ea este fugara, iti atinge sufletul zambind si apoi pleaca, lasand in urma parfumul ei fermecat si inconfundabil. O amprenta pe suflet aminteste de acea clipa, altfel ai crede ca ai visat. O atingere uneori imperceptibila, alteori ca o adiere, iar, si mai rar, o aripa tremuratoare in stomac.

Ne nastem programati sa fim fericiti. Insa nu primim si definitia fericirii, nici codul ei. Fericire poate fi pentru fiecare altceva, perceptia este diferita, insa trairea ei, sunt convinsa, este aceeasi pentru toti. Ne nastem, traim si murim avand ca ideal fericirea.

Nu, nu toti constientizam, nu toti ne trezim dimineata si, la cafea, spunem: astazi voi fi fericit! Insa, in subconstient, asta avem programat. Actiunile noastre toate sunt indreptate catre un scop numit fericire. 

Fragila, diafana, volatila, mi-o imaginez ca pe o zana cu voalul alb trecand usor si parfumat peste sufletul meu si zambindu-mi pe muzica lui Chopin. Asa este fericirea mea. A ta?