Copie sau original?

Mi-a venit ideea de fata pur si simplu astazi. Am asociat doua lucruri: remarca unui prieten: "Ce scrii tu e al tau sau iei de undeva?" si o postare de pe un blog care era copie identica cu un articol de pe un alt site.
Wow! Oamenii se ocupa cu asa ceva? Cu fake-uri (ca tot e la moda cuvantul)?
Care ar fi motivul? Sa ne facem scriitori? Sau?
E foarte greu sa furi si apoi sa ai sufletul impacat; oricum, nu poti trai sentimentul muncii implinite. Si atunci? Vorba aceea: "mult zgomot pentru nimic". Eu asa simt. Desigur, nu toata lumea simte asa. Nici nu trebuie.
N-as pierde timp mult prea pretios pentru mine ca sa fac copy/paste la niste articole. Jur ca n-as face asta. Nici nu mi-a trecut prin cap pana astazi ca e posibil. Sunt cam "blonda", nu?
De acord, nu poti fi original in ideile pe care le dezvolti, dar macar fa-o in stil propriu, foloseste-ti emisfera dreapta a creierului.
Revenind la oile mele, eu nu voi posta nimic ce nu-mi apartine sau daca fac referire la ceva, am invatat sa pun ghilimele. Se numeste "a cita".
Aceste postari apar fara mare pregatire, imi vin idei si le dezvolt. Este ca si cum as sta de vorba cu cineva. Si vorbind, incep sa-mi curga ideile. Atat. Nu tin sa aiba mare valoare literara, scopul este de a impartasi idei cu voi, cititorii mei, nu de a castiga premiul Pulitzer. Si mai am un scop: terapia prin scris, urmata de multe ori de dezbateri pe marginea subiectelor abordate.
Scrisul ajuta: creierul sa fie "verde" la orice varsta, inima sa fie linistita, calma, senina, sufletul sa fie impacat si, de multe ori, aduce si zambetul pe buze. Zambetul de: "Am reusit, asta vroiam sa zic!"
Concluzia de fata: let's be original!

Chiar pierd Craciunul?

Ma tot gandesc in ultima vreme: lumea din jur mai stie oare ce semnifica sarbatoarea Craciunului? Sau toti sunt luati de valul publicitar, consumerist care ne acapareaza incepand de la sfarsitul lunii octombrie?
In aceasta atmosfera impusa de comersanti si media, mai avem disponibilitatea sa primim aceasta sfanta sarbatoare in sufletul nostru? Completarea (ca sa nu spun "bomboana pe coliva") este chiar preotul care vine acasa pentru o sfintire a casei (?), calca pe pragul gata curatat si se baga in seama pentru bani. Nu lasa nimic spiritual in urma sa, doar gustul amar: uite-l si pe asta ... Ma intreb: chiar nu simte dezamagirea enoriasilor? Macar a mea, cand inchid usa in urma lui ...
Si atunci, cum sa ai starea necesara pentru aceasta minunata sarbatoare crestina? Cum sa te izolezi de toate prostiile din jur, de tot spamul spiritual, de asa zisii propovaduitori ai religiei si sa poti simti cum se cuvine sfanta sarbatoare a nasterii Domnului Iisus?
Despre media nu vreau sa pomenesc, televiziunile sunt pe lista mea neagra de prea multa vreme. Aceleasi cantece, aceleasi filme, aceleasi stupizenii de emisiuni comerciale cu craciunite dezgolindu-si posteriorul si decolteul.
Mai poti gasi in lumea virtuala lucruri deosebite facute de oameni deosebiti, cu suflet si cultura. Mai poti citi o carte care sa iti unga inima. Mai poti merge la un concert, nu neaparat de colinde, care sa te implineasca spiritual. Mai poti merge la o slujba a unui preot cu har. Mai poti simti Craciunul daca te inconjori acasa de cei dragi, de muzica draga tie, facand o atmosfera care sa te bucure, fara kitsch-uri, fara chestii comerciale, fara excese.
Inca mai poti face aceste lucruri.
Ma simt ca si cum m-as afunda intr-o mlastina si de la an la an de abia mai pot respira. De abia mai pot gasi o pretioasa gura de oxigen. Asa am ajuns sa nu mai fiu entuziasmata de sarbatorile de iarna, desi sunt inconjurata de copii care ma incarca cu energie pozitiva. Zilele de sarbatoare au ajuns o lupta dintre consumerism si prost gust pe de o parte si spiritualitate de cealalta parte. Eu tin partea celei din urma. Daca am face front comun, am reusi sa cream o insula spirituala, unde sa inflorim ca o minunata Craciunita, nu sa ne ofilim, sufocati.
M-as bucura tare mult daca citind aceste randuri veti lasa un comentariu, de bine sau de rau, dar as vrea sa stiu daca sunt singura care simt asa, ca pierd Craciunul.
Craciun adevarat fericit tuturor!

Singuratatea inimii ...

http://www.youtube.com/watch?v=a1x4QOG7CCs

Canta Lenka atat de sensibil (si sigur o face din inima ei):

I can't forget you when you're gone.
You're like a song
That goes around in my head.
And how I regret
It's been so long.
Oh, what went wrong?
Could it be something I said?
Time, take it go faster
Or just rewind
To back when I'm wrapped in your arms ...

Da, singuratatea dupa clipe fericite in doi ... Cand am face orice ca sa intoarcem timpul, momentele care acum par de vis ... Cand ne acuzam ... Cand cautam vina ... Cand retraim clipele de dragoste fierbinte ...

Vom vorbi putin despre aceasta singuratate. Ea este altfel, nu este ca orice singuratate. Pentru ca este acoperita cu multa suferinta, durerea de a fi pierdut perechea ta. Poate sufletul pereche.

De aceea este cea mai urata singuratate. Ea vine la pachet cu DORUL ... Dorul ne topeste, ne marcheaza sufletul, ramane inscris acolo, il vad si ceilalti, nu e un val transparent care ne acopera chipul, sufletul, mintea.
Cand ti-e dor, sufletul tanjeste, ii lipseste ceva, e orfan.
Unii spun ca dorul e vindecat de timp. Eu ii contrazic: nu orice dor e vindecat de timp. Atunci cand iubesti cu totul, cand iti pui inima in mana celuilalt, nu te vindeci. Niciodata. Timpul, dimpotriva, exacerbeaza dorul, suferinta.
Insa, instinctul de supravietuire iti spune: lupta, traieste! Poate ca inima, in cel mai bun caz, va rezista, dar va avea gravat in ea dorul, singuratatea. Si nimic nu va putea acoperi ceea ce singuratatea a marcat inima. Numai el, sufletul tau pereche, iubitul tau o va putea face. Daca va sti, daca va vrea, daca se va mai putea ...

Inger, ingerasul meu (sau despre ingeri pe pamant)

De la inceput voi spune ca nu ma pricep la ingeri. Dar nu ma pot abtine sa nu scriu despre ei.
Voi credeti in ingeri? Eu, da.
Prima data am aflat despre ei cand am invatat poezia "Inger, ingerasul meu":

Inger ingerasul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine si ma invata sa fac bine.
Eu sunt mic, tu fa-ma mare, 
Eu sunt slab, tu fa-ma tare,
Totdeauna ma insoteste si de rele ma pazeste.
Amin

Eram mica si spuneam in fecare seara aceasta rugaciune. Si sunt sigura ca ingerasul meu mi-a ascultat ruga. M-a invatat sa fac bine, m-a facut mare, tare si m-a pazit de rele.
Ingerasul meu e si acum cu mine. In momente de liniste interioara deplina, il simt. E langa mine. Ma gandesc oare ce zice acum cand scriu despre el?
Voi poate nu credeti ca exista pentru ca nu-l puteti vedea, simti fizic. Dar nici nu trebuie, conteaza sa-l simtiti langa voi, macar uneori. Si, garantat, va va ajuta chiar si cand nu-i cereti asta. El va protejeaza, va arata drumul.
Ei sunt ingerii din cer.

Dar exista si ingeri pe pamant. Pe acestia ii puteti vedea, atinge, le puteti vorbi, iar ei va vor raspunde.
Sunt chiar oameni din viata voastra, oameni care va stau alaturi ca si un inger: va ajuta, va lumineaza viata zi de zi sau in momentele cele mai grele, va sunt pavaza.
Despre ei credeti ca exista? Nu va grabiti sa raspundeti "Nu". Analizati si veti vedea, aveti macar unul in preajma.

Si ca sa va ajut sa ii vedeti, va dau un indiciu: chiar copiii din jurul vostru. Ei sunt niste ingeri, va lumineaza zilele si noptile, chiar cu pretul greutatilor. Zambetul lor, cuvintele mai mestesugite sau de abia rostite, ochii lor cu privire de catifea, manutele lor mici care va imbratiseaza ... Asa e ca va simtiti ca si langa niste ingeri? Sigur, ei sunt ingerii nostri.

Apoi vin prietenii. E adevarat ca nu orice prieten poate fi un inger. Eu cred ca 
trebuie sa indeplineasca doua conditii: sa aiba suflet si sa va iubeasca neconditionat acel prieten pentru a fi ingerul vostru. Pentru ca, da, copiii va iubesc neconditionat. Iar prietenii ... Nu toti va iubesc, iar iubirea neconditionata este si mai rara.

Apoi sunt ingerii virtuali, oamenii pe care nu-i cunoasteti personal, insa va sunt prieteni. In mediul virtual va stau alaturi, va insotesc in suferinta sau va dau un sfat, un ajutor. Nu sunt de neglijat. Se intampla sa apara din neantul virtual exact cand aveti mai multa nevoie. Nevoie de un umar pe care sa plangeti, de un ascultator al necazului vostru, de un sfat, de o idee. Si iata, el apare! Isi indeplineste misiunea si apoi, intr-o buna zi, dispare. De buna voie sau de nevoie. Regretele nu-si au locul. Si-a facut datoria si a plecat. Poate la alta persoana care are nevoie de un umar, de un ascultator ...

V-am convins ca exista ingeri?

Aparente

Oare de ce suntem atat de superficiali?
De ce aparentele conteaza atat de mult atunci cand judecam pe cineva, cand ii punem eticheta?
Dar de ce judecam pe altii? E simplu, e in firea omului sa se uite in curtea vecinului. E un obicei urat, multa lume il condamna, dar ... Uita si face exact ce a condamnat.
Pana la urma tine de educatie, de formarea fiecarui caracter, dar si de autoeducatie, de puterea fiecaruia de a-si controla gandurile si cuvintele.
Am observat ca nu poti cunoaste totul despre un om numai dupa aparenta sa, dupa actiunile sale. De cele mai multe ori, omul nu este ca o carte deschisa, ci are laturile sale la care tine, sunt intime, nu lasa pe oricine sa i le descopere.
Tot in ultimul timp, multi in jurul meu mi-au  spus: "Vai, dar tu nu esti cum mi te imaginam!" Da, prieteni, aparentele sunt inselatoare. Sigur ca nu sunt asa cum se vede la suprafata, sufletul are multe straturi, ca si inelele copacilor. Cine poate da la o parte toate straturile va avea surpriza sa descopere uneori comori nebanuite.
Aceasta capacitate de a devoala sufletul celuilalt nu o are oricine. Este nevoie de o calitate innascuta, nu se poate dobandi, dar se poate dezvolta in cazul in care exista macar un sambure. 
Veti spune: Pai si cine sta sa-i devoalezi sufletul? Nu trebuie sa stea nimeni ca la radiografie. Insa din comportament, din atitudine, din cuvinte, iti poti da seama de persoana pe care o ai in fata ta. Si nu intr-un minut, ci in timp. Exista si o vorba: "Si-a dat arama pe fata". Cam asta inseamna, si-a dezvaluit adevarata fata, si-a devoalat macar o parte din suflet.
Ma gandesc insa ca ar fi timpul sa ne autoeducam, sa incetam a judeca pe ceilalti. Insa, cred ca avem in ADN pasiunea pentru barfa, etichete si judecarea celor din jur! :(
Sa inchei in nota asta pesimista? Never!
Eu chiar sper ca vremurile ne vor schimba pe majoritatea, facandu-ne mai intelepti. Asa vom inceta sa ne etichetam. Nu de altceva, dar aparentele sunt inselatoare!

Fericirea nu e obligatorie

De curand am avut o revelatie: fericirea nu e obligatorie.
Oamenii au un ideal: sa-si gaseasca fericirea, s-o traiasca toata viata. Insa prea putini reusesc.
Cei care nu ajung sa o cunoasca sunt considerati ghinionisti: "Saracul, nu e fericit!"
Dar oare de ce nu ne gasim fericirea? Raspunsul poate fi unul in diverse formulari: asa vrea Dumnezeu, asa ii e scris, asa e viata, in viata nu le poti avea pe toate.
Insa exista si alta situatie: cauze obiective nu ne lasa sa fim fericiti (boala, pierderea unei persoane dragi). Probabil ca sunt situatii temporare, toate vin si trec, apoi nu ne impiedica nimic sa fim fericiti.
Revelatia mea a fost un al treilea caz: multi oameni isi refuza fericirea. De ce? Aici e multa teorie de spus/scris. Pe scurt: n-au curaj sa fie fericiti. Cauzele? De cele mai multe ori teama de schimbare. Schimbarea stilului de viata, a partenerului, a obiceiurilor. Frica de singuratate sau, dimpotriva, frica unei relatii stabile. Frica asumarii fericirii.
De cele mai multe ori acesti oameni nefericiti din lasitate vor regreta amarnic in momente de bilant: "Ce am facut cu viata mea? Cand a trecut timpul? Viata a trecut pe langa mine ..." Insa e mult prea tarziu.
Sau poate ca nu?
Poate ca poti fi fericit cu mult mai putin decat ne imaginam. Depinde de referinta pe care o avem.
Ce-ti trebuie ca sa fii fericit?
Multi masoara fericirea in bani, case, masini, lux. Altii, in bogatie spirituala, in bogatia sufletului.
Cine e mai fericit?
Fiecare in felul lui, insa fericirea adusa de bunurile materile este volatila si superflua, ea este un simulacru de fericire. Oamenii bogati material nu sunt implicit si fericiti. Nu, ei isi cumpara o fericire de fatada.
Oamenii fara averi, dar cu sufletul plin de dragoste sunt infinit mai fericiti.
Voi incheia cu revelatia pe care am avut-o: cand intalnesti un om nefericit, lasa la o parte dorinta de a-l vedea fericit. Nu toti isi doresc fericirea. Nu toti o merita. Nu toti POT fi fericiti.
Nu-i mai plangeti pe nefericiti, multi isi merita nefericirea!

Memoria inimii

Nimic nou. Sau poate ca da? Are inima memorie? Pai parca era motorul nostru, ea ne alimenteaza cu sange corpul. Asa am invatat, asa scrie in toate manualele de anatomie.
Dar ... Omul s-a vrut Dumnezeu si a inventat ceva: transplantul.
Iar, dintre toate, transplantul de inima a facut doua lucruri remarcabile:
- a redat viata unor oameni condamnati sa moara, inima lor fiind fizic afectata
- a provocat mintea cercetatorilor: inima are memorie.
Ce spun eu acum nu e ceva nou, s-au scris carti, s-au facut filme, cercetatorii cauta raspunsuri. Insa se vorbeste prea putin despre acest subiect.
Cum a aparut aceasta constatare? Simplu, oamenii care au suferit un transplant de inima au alta personalitate, alte amintiri, alte preferinte, pasiuni si chiar talente noi fata de momentul transplantului. Ei traiesc practic alta viata. Si marturia lor, impreuna cu chiar viata lor au produs revolutia. Asa au inceput cercetarile. Se pare ca inima memoreaza amintiri. 
Am sa citez dintr-un articol: "În opinia doctorului Pearsall, inima nu este doar un motor pentru sânge, ci un organ complex care gândeşte, iubeşte, comunică şi transmite energie către toate celelalte organe, chiar dacă sunt în alt corp.

În vremurile vechi, inima era considerată sălaşul sufletului şi al gândurilor, al sentimentelor şi al amintirilor. Dr. Pearsall consideră inima drept un "partener" al creierului, formând împreună un sistem complex care generează gânduri şi emoţii şi este capabil să stocheze cantităţi uriaşe de informaţie. Sufletul unui om, caracterul lui şi tot ceea ce îl defineşte nu poate fi localizat într-un singur organ sau într-o singură regiune a corpului. Întregul organism participă la formarea personalităţii şi a gândirii noastre."

Sursa: Transplant de inimă şi... amintirile unui om mort - Timp Liber | Unica.ro http://www.unica.ro/detalii-articole/articole/transplant-inima-amintiri-om-mort-21069.html#ixzz2ApTTb6Fa
Asa deci, dumneaei, inima, e mai mult decat un motor, este chiar parte din suflet.
Aveti mare grija de ea, caci asa aveti grija de chiar sufletul vostru!

http://www.youtube.com/watch?v=clcOvhQI50Q

Blogul ca un drog

In popor se spune "pofta vine mancand". Se pare ca se potriveste si in cazul blogului. Pornirea a fost cu inertie, ca orice pornire, dar acum "drogul" ma sacaie.
M-am gandit la acest fenomen. As vrea sa-l inteleg. Am cautat pe internet si inca nu am o concluzie clara. Sau nu am una care sa ma multumeasca pe mine.

In Wikipedia exista definitia blogului http://ro.wikipedia.org/wiki/Blog: 

Un blog (cuvânt provenit de la expresia engleză web log = jurnal pe Internet) este o publicație web (un text scris) care conține articole periodice sau și actualizate neîntrerupt ce au de obicei un caracter personal. Ca regulă, actualizarea blog-urilor constă în adăugiri de texte noi, asemenea unui jurnal, toate contribuțiile fiind afișate în ordine cronologică inversă (cele mai noi apar imediat, sus, la vedere). Acest gen de publicații web sunt în principiu accesibile publicului larg.

Ok, tehnic intelegem. Dar in spatele acestei tehnici sta nevoia unor oameni de a-si expune jurnalele, gandurile, sufletul, trairile. Aici e nevoie sa inteleg. De unde aceasta nevoie? Eu cred ca motivele pot fi:

1. Singuratatea - aici sunt nuante:

• am vrea sa comunicam, dar nu avem cu cine; trist!
• am vrea sa comunicam, dar nu avem un interlocutor pe masura ideilor, ce nu ne poate intelege pe deplin; aceasta situatie este si mai trista decat prima.

2. "Exhibitionismul sufletesc" - ne place sa ne vada altii interiorul. Oare ce neimplinire ne-a marcat existenta?
In paranteza fie spus, aceasta notiune am inventat-o eu, dar se pare ca e potrivita, nu incerc sa schimb.

3. Din dorinta de a imparti cu ceilalti, cu cei interesati, subiecte preferate, ce ne pun de multe ori pe ganduri. Poate am citit o minunata carte sau am vazut un film de exceptie si vrem sa facem publica o recenzie.

Poate mai stiti si voi ce alte cauze ne determina sa devenim bloggeri. Este o moda, dar ca orice fenomen social, are la baza cauze mai mult sau mai putin personale, impletite cu trendul vremurilor. Vrem sa fim trendy, nu? Unii da, altii, ba.
Eu am fost intotdeauna varf de lance pentru tot ce este nou. Vreau sa stiu, sa experimentez, insa cu o CONDITIE: numai daca mi se potriveste. Numai daca rezonez cu acel obiect sau obicei sau daca ma simt in stare.

Am spus ca pentru mine crearea unui blog a fost o provocare. Ori eu am acceptat tota viata provocarile, nu concep sa abandonez inainte de a incerca. Ma simt invinsa pe nedrept. Atunci trebuie sa-mi masor puterile cum se spune, "in lupta".
Acum este ca si copilul meu. Trebuie sa-l ingrijesc, sa-l cresc, sa-i acord atentie. Totul venind din inima, nu din creier. De aceea este atat de pretios pentru mine. Pentru ca e imbogatit cu DRAGOSTE. :)

Inima

Vorbind de viata (o noua viata), vorbim si de inima. Iata si "the shape of my heart".

INIMA. Punctul central din care pleaca totul. Din pacate, de multe ori, ratiunea noastra refuza sa asculte inima, emotiile. Si puteti verifica propria experienta, nu iese bine.
Am analizat mult, am cantarit. Concluzia este una: nu ezita sa-ti asculti inima. Vei vedea ca nu te inseli. Daca nu iese asa cum iti doresti nu inseamna ca inima a gresit, ci au intervenit factori externi, bruiaj care nu au permis sa se finalizeze cu succes actiunea ta. Dar exista cai de a razbi: LUPTA, PERSEVERENTA. Luptand pentru idealurile tale, pentru cele venite din inima, vei REUSI. Energia care te impinge pe drumul reusitei vine tot de la ea , de la INIMA.
Inima este lucrul cel mai de pret cu care ne-a inzestrat Dumnezeu. Sa o pretuim si sa o ascultam!
Insa exista situatii in care nu o luam in seama. In care spunem: "Bine, dar urmand inima, va rade lumea de mine, nu pot face asta!" Si ea, inima, se supara atat de mult, incat se umfla si pocneste. Da, poate face infarct de suparare. Vorba aceea populara: "I-a crapat inima de necaz" este cat se poate de adevarata. Da, inima face infarct de dor, de durere, datorita refuzului de a urma drumul aratat de ea.
Aici vorbim de fapt de lupta pe care de multe ori o ducem in diverse situatii de rascruce: oare sa-mi ascult ratiunea sau inima?
De cele mai multe ori ratiunea se bazeaza pe reguli impuse de societate, de biserica. Reguli ce ne-au fost transmise in familie, la scoala. Fac parte din educatie. Dar ... Exista un DAR mare de tot. Unele reguli contravin simtirii, inimii.
Ce facem in aceasta situatie?
Desigur, intervine firea fiecaruia: cei mai putin curajosi vor alege calea ratiunii, cei mai temerari vor alege calea inimii.
De ce intervine curajul in aceasta discutie? Pentru simplul fapt ca este necesar sa ne ASUMAM decizia, chiar daca trebuie sa luptam cu regulile, cu societatea. Ori asumarea, lupta au la baza CURAJUL.
Da, uite doua cuvinte mari: INIMA si CURAJUL. Ele se potrivesc. Curaj inseamna adrenalina multa, iar inima, un muschi se bucura de acest exces de adrenalina.
Si eu am avut nevoie de CURAJ pentru a scrie aceste randuri. Ele cu siguranta vor deranja pe unii. Dar imi ASUM.
Pe curand!

Debut

Da, debut! Pentru ca de astazi 1 octombrie 2012 incepe noua mea viata!
Sunt studenta din nou si imi pregatesc cu grija si multa dragoste anii ce vor veni.
Datorez acest blog profesorului din comisia de admitere. M-a provocat poate fara intentie, poate cu intentie. Cine stie? Insa sper sa aflu!
La intrebarea daca scriu, am raspuns natural: DA! Ati publicat? Raspuns din nou natural, insa putin incurcat: NU! Dar blog aveti? Asta e culmea, lucrez in IT, scriu si n-am blog. M-a simtit din nou incurcata si raspunsul a fost din nou negativ. Of! De ce nu m-am interesat de blog?
Uite-asa, luand-o ca pe o provocare, am decis: voi avea blog!
Promit sa nu scriu despre mine (prea mult :) ).
Insa voi aborda subiecte care ma framanta, voi incerca sa le documentez si sa fac ceva interesant. Nu numai pentru mine, ci si pentru prietenii mei.
De ce am intitulat blogul "O alta viata"? Pentru ca el marcheaza inceputul unei noi vieti, diferita de prima. M-am nascut din nou! Si sunt fericita ca am facut-o! Caci de data asta nu mama m-a nascut, ci m-am nascut singura. Exact ca pasarea Phoenix, cu deosebirea ca eu nu am renascut din propria cenusa, ci din SUFLET, din inima mea.
Urmatorul subiect va fi unul greu: Inteligenta emotionala. O alta provocare lansata de domnul profesor: "Ati auzit de inteligenta emotionala? E o contradictie: inteligenta reprezinta ceva rational, emotia este antagonica. Veti studia aici!"
Da, dar pana studiez la facultate, studiez individual.Ma informez si sper sa iasa un material interesant.